Povestea din spatele ruinelor Fabricii de Zahăr – Babadag

Deși pare uitat de lume, orășelul Babadag nu a scăpat de vitregiile tranziției. Și ale monștrilor generați de ea. Cu ceva ani în urmă, Babadagul înflorise îndeajuns de mult încât să ațâțe lacomia rechinilor financiari. A cunoscut o industrie infloritoare. Niciodata, oamenii locului nu au fost bogati. Au avut, in schimb, siguranta zilei de maine. Lucrau cu miile la Ocolul Silvic, la societatea Avicola, la Intreprinderea de Confectii Metalice sau la Fabrica de Zahar. Acum au disparut toate. Mecanismul distructiv este cel clasic, intalnit in Romania ultimilor ani. Rand pe rand, fiecare dintre aceste foste societati de stat au picat prada devalizatorilor.
Activ dupa activ au luat calea buzunarelor unor potentati ai locului.

Cazul defunctei Fabrici de Zahar este generic pentru intregul fenomen. Dintre toate societatile care sustineau economic oraselul tulcean, Fabrica de Zahar era mandria acestuia. Fosta unitate de stat a intrat in lichidare, dupa ce investitorii care se aratau interesati de ea au fost respinsi unul dupa altul. Interesul smecherilor locali a urmat insa alte tipare. In momentul in care si-a inceput agonia, Fabrica de Zahar inregistra datorii, devenite istorice, catre Primaria Babadag si Ministerul Finantelor Publice. De exemplu, doar la bugetul local intreprinderea trebuia sa vireze peste trei miliarde de lei. Pentru fondurile austere ale municipalitatii, aceasta suma era considerabila. Toate creantele fabricii au grabit sfarsitul acesteia, impingand-o catre lichidari succesive, deosebit de dureroase. In contul datoriilor, Primaria a obtinut cateva active ale fostului colos industrial. Cu doua -- trei pompe de apa potabila administratia din Babadag nu si-a scos deloc paguba. Cele mai castigate au fost, in schimb, firmele lichidatoare, care au inceput intr-un timp record sa-si umfle conturile cu sume fabuloase.
Din vanzarea tonelor de fier vechi, lichidatorii si cei care au comercializat efectiv deseurile s-au imbogatit. Efectul imediat al nerentabilizarii Fabricii de Zahar a fost disponibilizarea in masa a muncitorilor. Din 2.000 de angajati, cat avea intreprinderea in vremurile ei bune, nu au mai ramas decat 600. Apoi, doar cativa.

Putina lume stie ca Fabrica de Zahar din Babadag era cea mai mare din tara. Capacitatea de productie satisfacea, pe vremuri, intreaga cerere nationala. Ba chiar si multe din exterior. De ce nimeni nu a avut interesul sa privatizeze corespunzator fabrica este usor de intuit. Prima firma careia i s-a incredintat contractul de lichidare a fabricii a fost IANCINA SRL din Bucuresti. Din acel moment a urmat o perioada in care jaful a devenit crancen. Tone de fier ieseau pe portile unitatii si se topeau la centrele de reciclare ale magnatului tulcean, Gheorghe Gociman. Incet, incet, fabrica a inceput sa capete aspectul unei cladiri din Bagdad, in epoca post-bombardamentelor americane. Scandalos este ca, la vremea respectiva, nimeni nu si-a pus problema conflictului de interese care exista intre proprietarul IANCINA SRL si operatiunile firmei sale cu statul roman. Societatea bucuresteana apartinea atunci lui Fanel Pavalache, controversatul fost consilier al Secretariatului General al Guvernului, cand acest portofoliu era condus de Serban Mihailescu. Dupa ce intreprinderea a fost devalizata, firma lui Pavalache a disparut din peisajul afacerilor veroase, facute pe spinarea industriei din Babadag. La fel si patronul ei, care a fost pitit in spatele gratiilor penitenciarului Rahova, in urma scandalului de trafic de influenta care l-a scos din obscurul sau anonimat. In urma lui a ramas o ruina. Si, probabil, niste conturi bancare grase, care il asteapta la iesirea din puscarie.

Acest articol este realizat de catre reporterii Jurnalului National, in anul 2004. In continuare va vom prezenta vizita reporterilor la Babadag, exact cum este descrisa de ei pe hartie.

Viceprimarul (ex.) orasului Babadag, Gheorghe Tarara, estima in 2004 ca valoarea totala a activelor disparute ajungea la cateva milioane de dolari. Este totusi greu de cuantificat, sustinea reprezentantul administratiei locale, pentru ca nimeni nu mai stie cu exactitate ce se afla in uzina si ce mai exista acum. Iesirea firmei lui Pavalache din ecuatie a adus o alta societate profilata pe lichidare. Este vorba de TOTAL INVEST, care mai rade de pe fata pamantului Abatorul si Avicola Babadag si despre care “vicele” Tarara ne-a confirmat ca apartine Angelei Chirita, o femeie de afaceri din zona. “Lui Pavalache nu i-a fost greu sa obtina contractul de lichidare a Fabricii de Zahar de la noi. El este, de fel, din judetul Tulcea, s-a nascut in comuna Closca si are o gramada de conexiuni. Apoi, la functia pe care o avea… nimeni nu i-a pus bete in roate. Si apoi, primarul, inca in functie, l-a sustinut din rasputeri”, ne-a declarat Gheorghe Tarara. De altfel, in Primaria Babadag domneste o tensiune de gheata. Fostul primar, Nicolai Gemanaru, a pierdut lamentabil alegerile. In timp ce noul edil, impreuna cu viceprimarul Tarara, se instaleaza in functie, Gemanaru isi face bagajele pentru a pleca din institutie. Functionarii sunt si ei impartiti in doua tabere. Unii sunt fideli fostului, iar altii se bucura de schimbare si spera ca in noua administratie se va gasi cineva care sa faca si treaba. Pe holurile Primariei, cele doua tabere isi arunca reciproc priviri ucigase. Intrarea noastra in sediul administrativ al orasului s-a petrecut pe acest fond. L-am gasit pe fostul primar rupand ultimele hartii. Era vizibil nervos. Ne-a taiat-o din scurt, spunandu-ne laconic ca el nu mai acorda interviuri. Nu mai are nici o functie. L-am rugat sa ne dea totusi cateva informatii de ordin general despre soarta Fabricii de Zahar. Moment in care i-a crescut enervarea si ne-a pasat in doi timpi si trei miscari catre o functionara de la Directia de Taxe si Impozite a institutiei. “Dana, iti trimit doi reporteri de la Jurnalul National. Spune-le tot ce vor sa stie. Noi suntem transparenti, ce atata…”, a latrat fostul primar in receptorul telefonului de interior. Apoi l-a trantit strasnic in furca.

Functionara ne-a intampinat insa cu o greata iesita din comun. Ne-a pus in vedere din primul moment ca nu ne poate divulga toate informatiile, pentru ca unele sunt confidentiale. “Noi putem sa comunicam contribuabililor, dar in cazul asta…”, a baiguit nesigura salariata Primariei. I-am explicat ca informarea contribuabilului este si scopul nostru, dar aceasta a incurcat-o si mai mult. Tot ce am reusit sa smulgem de la ea au fost informatii generale, pe care le stiam oricum. Ne-a confirmat cu greu ca patrimoniul Fabricii de Zahar a fost constituit dintr-un corp de cantina, din doua blocuri de garsoniere, o centrala termica, utilaje de productie etc. Terenul aferent mamutului industrial se intinde pe 170 ha. Din acestea, 50 ha sunt ocupate de platforma industriala. Toata aceasta suprafata apartine in mod normal Primariei Babadag. In rest, functionara, stresata de prezenta noastra, nu a vrut sa ne mai spuna nimic. De-abia si-a rostit numele la insistentele noastre. Insa nu suficient de tare incat s-o auzim. Noroc cu viceprimarul Tarara care ne-a zis razand, pe scarile institutiei, ca pe salariata Primariei o cheama Dana Topala. “Il sustine pe Gemanaru. L-a acoperit in astia patru ani la o multime de nereguli. Astia sunt mana in mana”, ne-a spus el, clipind dintr-un ochi cu subinteles.

Ce ascunde fostul primar si functionara de la taxe si impozite va spunem noi in cele ce urmeaza. Punerea pe butuci a Fabricii de Zahar a fost facuta dupa toate regulile devalizarilor din ultimii ani. In afara de furturile de fier din intreprindere, jaful s-a perpetuat pe toate planurile. Sediul fostei cantine a fost achizitionat cu doar 20 de milioane de lei. Fostul viceprimar al orasului, pesedistul Emil Dragomir, locotenent loial al lui Gemanaru, a cumparat la preturi de nimic cele doua blocuri de locuinte din patrimoniul fabricii. Ambele au 60 de garsoniere. Tranzactia a fost facuta intr-o discretie totala, incat nici unul din cei interesati nu a auzit nimic. Dragomir a participat la licitatie in tandem cu firma constanteana EMIA ELIT CENTER. Garsonierele au fost achizitionate la preturi absurde, calculate dupa un nivel de tarifare neactualizat de 12 ani. Fiecare spatiu locativ a fost praduit cu doar 3 milioane de lei! Insulta a continuat in momentul in care “pomanagiii” au anuntat ca vor sa vanda garsonierele cu peste 30 de milioane de lei. Acesta, de fapt, este pretul real. Practic, Dragomir a cumparat cele doua blocuri cu 180 de milioane lei si, acum, le vinde cu 1,8 miliarde lei. O afacere cu profit de 1.000%…

Insa, cea mai importanta miza a distrugerii Fabricii de Zahar se pare ca a fost suprafata imensa de teren. Firma TOTAL INVEST, despre care va spuneam mai sus ca a continuat sa lichideze fabrica dupa ce Pavalache a disparut cu tonele de fier din maruntaiele ei, a vandut ce a mai ramas firmei LACOSIN SA din Constanta. Patronul acesteia se numeste Stefan Ionita si este un influent om de afaceri. Fericita societate a pus stapanire si pe cele 50 de ha pe care, odata, functiona platforma industriala a fabricii. Pentru acest teren s-a luptat si DRUMURI SI PODURI SA, firma Consiliului Judetean Constanta. Planuiau sa amenajeze o baza pentru propriile utilaje. Nu a fost chip. Presiunile au fost cumplite. Ingineria imobiliara a costat Primaria Babadag alte milioane de dolari. Am aratat ca terenul despre care vorbim a fost dintotdeauna al orasului, chiar daca il folosea fabrica. Chiriile percepute alimentau cat de cat un buget local anemic. Care, de ani buni, a fost privat si de acest ultim venit.